Despre

Originile acestui proiect

Ffaceți clic pe imagine și veți obține o vedere extinsă a site-ului în 23 de limbi (← utilizarea pentru a reveni la pagina)
Ffaceți clic pe imagine și veți obține o vedere extinsă a site-ului în 23 de limbi (← utilizarea pentru a reveni la pagina)

Timp de douăzeci de ani, grupuri din Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), au lucrat cu alte organizații pentru conservarea naturii în moduri care depășesc protecția speciilor și a zonelor. In anul 2002, un raport pentru Consiliul Europei a condus la două proiecte pentru Comisia Europeană. Primul permite vânătorilor, pescarilor cu undița, și culegători de materiale vegetale și ciuperci, să lucreze împreună pentru a arăta că cheltuielile private în domeniul resurselor sălbatice a fost la fel de mare ca și subvențiile din cadrul Politicilor Agricole Comune.

Un al doilea proiect a arătat valoarea comunităților locale, fermierilor, silvicultorilor și alți administratori de terenuri pentru conservarea naturii și a ajutat la convingerea Comisia Europeană să facă din restaurare un obiectiv important pentru anul 2020. Lansarea unui prim site, pentru a arăta în 23 de limbi diferite cum activitățile rurale ar putea contribui (a se vedea link-ul de mai jos), a adus IUCN împreună cu ”Game and Wildlife Conservation Trust” (GWCT), în Marea Britanie și cu inițiativa tot mai mare a Wildlife Estates a Organizației Europeane a Proprietarilor de Pământi (ELO).

Raționamentul nostru

Șoimarii au restaurat un copac de cuibărit pentru șoimii călători
Șoimarii au restaurat un copac de cuibărit pentru șoimii călători

Un alt grup care a lucrat timp de mulți ani cu IUCN este Asociația Internațională pentru Șoimărit și Conservarea Păsărilor Pradă (IAF). Șoimarii au făcut muncă de pionerat pentru tehnicile de restaurare încă din anii 1970, când păsările de pradă au fost amenințate de pesticide. IAF a demonstrat beneficiile culturale și de conservare a șoimăritului, pentru a obține recunoașterea de către UNESCO, iar membrii IAF din 80 de țări formează cea mai mare retea de voluntari din lume de cluburi care beneficiază de fauna sălbatică ca resursă durabilă.

IAF și IUCN lucreaza de asemenea cu BirdLife International și Convenția pentru Conservarea Speciilor Migratoare (CMS) pe portalurile multilingve pentru populația locală din Asia pentru a conserva șoimul dunărean. Această lucrare a dus la gândul: "De ce să nu se creeze situri web pentru a furniza informații despre restaurarea bogăție naturală în întreaga Europă? Ar putea acesta ajuta toate comunitățile locale din toată Europa se se angajeaze în îmbunătățirea mediului local și serviciilor obținute de la natură?" Hai să vedem!

Ajutați-ne!

Vă rugăm să răspândi știrea despre acest site, care este destinat pentru oricine care dorește să vadă nu numai potîrnichea cenușie, dar deasemenea și flori sălbatice, fluturi, albine și multe creaturi prospere în locurilel în care se găsesc potârnichile. Pentru a restaura bogația naturii în toată Europa va fi nevoie de noi toți pentru a menține și a restabili vegetația de la marginea terenurilor cultivate și de pe marginea drumurilor, precum și din parcuri și grădini, care poate suport o astfel de viață sălbatică.

Poate fi realizat!

Măsurători 2004-2010 (gri) pentru perechile de potârnichi în zona de gestionare pentru conservarea potârnichilor cenușii (cercuri) vs zona de de control (triunghiuri). (© GWCT)
Măsurători 2004-2010 (gri) pentru perechile de potârnichi în zona de gestionare pentru conservarea potârnichilor cenușii (cercuri) vs zona de de control (triunghiuri). (© GWCT)
 

Diagrama arată restaurarea potârnichii cenușii pe o proprietate din Sussex printr-un management bazat pe cercetare GWCT. Declinul pe termen lung în zona a fost complet inversat, în timp pe o suprafață de control din apropiere, numărul a rămas redus.

 

Pentru a descoperi mai multe despre ceea ce trebuie să facem, vă rugăm să vă uitați la paginile de pe acest site referitoare la gestionarea habitatelor și a altor specii care afectează potârnichea cenușie.

Pe internet

Site-ul Game and Wildlife Conservation Trust are numeroase informații utile cu privire la potârnichi și alte specii.

Vă puteți alătura distracției prin contactarea sitului Perdixnet din țara dumneavoastră.

Aruncați o privire la ideile pentru conservarea naturii prin multe activități rurale.

Acest site este administrat de Asociația Internațională pentru Șoimărit și Conservarea Păsărilor de Pradă, sprijinit de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Game and Wildlife Conservation Trust.